Terapia cu venin de albine

 

 

In general, veninul de albine, in doze mici, repetate, stimuleaza reactivitatea nervoasa si humorala a intregului organism, marindu-i capacitatea de aparare impotriva infectiilor, marind reactivitatea sistemului conjuctiv.

Utilizarea veninului de albine, in medicina, se face de catre medici specialist in apiterapie si alergologie, acestia aplicand in prealabil teste revelatoare a sensibilitatii fata de venin, si conducand tratamentul de asa maniera incat accidentele sunt excluse.

S-a cautat inlaturarea efectelor immediate ale intepaturii, si anume durerea si prevenirea umflarii locului intepat. In acest scop au fost folosite pamantul umed, urina, saliva, otetul, frunzele de patrunjel, ceapa, cu proprietati antiinflamatorii si analgezice. Un alt mijloc de a combate durerea si de a preveni tumefierea regiunii unde s-a produs intepatura il reprezinta aplicarea unui extract alcoolic de galbenele. Frictionarea cu spirt simplu si aplicarea de comprese reci sau a unei pungi cu gheata diminueaza senzatia de durere si combate inflamatia.

Asadar, in scop terapeutic, veninul de albine se intrebuinteaza fie direct prin intepaturi de albine, fie prin extrase purificate, fiolate.

Schema de aplicare a intepaturilor este astfel intocmita incat lasa in repaus, timp de patru zile, fiecare din partile corpului ce au primit anterior intepaturi. Intepaturile de albine trebuie sa se faca numai dupa indicatiile si sub supravegherea medicului. In cazul in care aplicarea se face de catre un apicultor, acesta trebuie sa fie pregatit in prealabil de medic, si trebuie sa I se dea toate indicatiile in ceea ce priveste reactivitatea bolnavului.

In mod traditional, albinele vii care au fost prealabil stimulate inteapa zona afectata. Insa, in functie de boala tratata, veninul de albine poate fi utilizat si sub forma de creme, alifii, unguente sau in solutii injectabile. Cu toate acestea, veninul este considerat a fi cel mai eficient atunci cand vine direct de la o insecta. Iar in timp ce veninul provenit de la albine vii este sursa cea mai puternica, forma injectabila este cel mai frecvent utilizata. Se administreaza o solutie preparata din venin de albine pur intradermic sau subcutanat, pentru a imita efectul unei intepaturi de albina.

In organismul bolnav, veninul de albine se poate introduce si printr-o frectie cu unguent cu apitoxina. De asemenea, veninul este folosit in terapii ca electroporesis sau ultrasonoforeza.

 

Veninul de albine a fost intrebuintat si in homeopatie. De peste 100 de ani, practica homeopatiei utilizeaza veninul de albine sub denumirea de Apis, folosind granule administrate intr-o serie de maladii prin procedeul sublingual, gratie capacitatii de absorbtie a mucoasei bucale.

 

Prima lucrare stiintifica prin care se atestau beneficiile veninului de albine a fost Report about a Peculiar Connection Between the Beestings and Rheumatism, publicata de Phillip Terc in 1888. Mai recent, Charles Mraz a popularizat terapia cu venin de albine ca un tratament pentru multe afectiuni autoimune pana in 1997.

 

Cele mai frecvente afectiuni tratate cu ajutorul apiterapiei sunt scleroza multipla si artrita, dar cele mai multe dovezi stiintifice care sprijina utilizarea veninului de albine sunt pentru nevralgia post-herpetica (herpes zona zoster).